Dacă nu ai ajuns încă în Berlin, trebuie să mergi. E minunat, însă singura problemă e că vei avea nevoie de un ghid de călătorie. E un oraș frumos, plin de istorie și cu un contrast vizibil între Berlinul istoric și cel modern. Ți-am pregătit un ghid de călătorie care te va ajuta dacă te pregătești de vacanță. Dacă încă nu ți-ai propus să ajungi în Berlin, iată câteva motive serioase pentru care ar trebui să o faci.
Să fii turist cred că e unul dintre cele mai frumoase sentimente. Să fii pur și simplu străin într-un oraș minunat. Să nu știi încotro să o iei, unde trebuie să ajungi sau ce trebuie să mai vizitezi. Regret amarnic că nu am avut maturitatea necesară de a profita de „excursiile” cu școala din liceu. Am călătorit destul de mult cu diriginta, să zic așa, dar când ești copil prost nu prea apreciezi. Nu ai chef de ghid turistic sau de plimbări prin muzee. Așa că tot ce îmi rămâne de făcut e să mă întorc într-o zi acolo unde am fost degeaba.
Nu am fost niciodată pasionată de istorie, dar Berlinul m-a fascinat. Înainte să-ți povestesc ce m-a cucerit ireversibil, hai să o luăm cu începutul. E o capitală fascinantă, dar din punctul meu de vedere destul de întortocheată. Aici mă refer la mijloacele de transport. Eu sunt o persoană destul de organizată, nu sunt chiar pierdută în spațiu și totuși m-am pierdut prin Berlin.

Ce trebuie să ai obligatoriu în Berlin?
Telefonul! Este esențial. Voi face un articol despre aplicațiile pe care orice turist trebuie să le aibă. În ceea ce privește Berlinul ai nevoie de Citymapper. Din păcate merge doar cu internet, dar dacă îți stabilești traseul din timp, poți să te descurci foarte ușor cu un printscreen. Pentru că de la aeroport până în centrul orașului trebuie să schimbi un tren și vreo trei metrouri, ai nevoie de ajutor. Aplicația asta îți face traseul perfect, îți spune exact ce tren trebuie să iei, de unde, în ce direcție și cu ce trebuie să schimbi.
Ce trebuie să vizitezi în Berlin
Insula Muzeelor
Este de fapt centrul Capitalei. Aici vei găsi cele cinci muzee: Pergamonmuseum, Bode Museum, Neues Museum, Alte Nationalgalerie și Altes Museum. Nu prea ai cum să le ratezi. Pe de altă parte, ar fi chiar păcat. Totuși, cea mai impresionantă este Catedrala Berlin sau Domul Berlin, nu degeaba este și una dintre atracțiile principale ale Berlinului. Deși este un lăcaș de cult protestant, decorațiunile din interior amintesc mai degrabă de o biserică catolică. Dacă ești pregătit să urci 270 de trepte, vei avea parte de o priveliște uluitoare. Din cupola catedralei poți vedea tot Berlinul. Eu iubesc locurile de genul aceasta.



Poarta Brandenburg
Este categoric simbolul Berlinului. Așadar, dacă ajungi în Berlin și nu vizitezi și Poarta Brandenburg e cam degeaba. 🙂 Poarta a fost construită între anii 1788-1791 de către Carl Gotthard Langhans ca simbol al păcii. În spatele porții se află o istorie extrem de importantă. În timpul Razboiului Rece poarta a devenit un simbol al unui oraș divizat. În trecut poarta a făcut parte din Zidul Berlinului și era principala cale de acces în oraș. Astăzi, Brandenburg este singura poartă care mai există din fostul zid.



Zidul Berlinului
Zidul Berlinului este simbolul Războiului Rece. După apariția celor două Germanii, cea federală și cea democrată, peste două milioane de germani din zona comunistă au plecat spre Occident. Asta a dus la un val de 1000 de refugiați zilnic. Soluția comuniștilor pentru a preveni depopularea statului a fost acest zid. Au ridicat un zis în mijlocul Berlinului pentru a separa Berlinul Occidental de Republica Democrată Germană. Astfel, în dimineața zilei de 13 august 1961, locuitorii capitalei germane s-au găsit înconjurați de un gard de sârmă ghimpată între partea de Este și cea de Vest a orașului. Abia în următoarele luni a fost construit și zidul din beton. 28 de ani, atât a durat calvarul.


Turnul de televiziune
Turnul de Televiziune a fost construit între anii 1965-1969 pentru a deveni un simbol al Berlinului de Est. Totul a început în anul 1958 când guvernul Germaniei de Est a dorit ridicarea unui turn de birouri ce trebuia să fie un simbol al orașului în Alexanderplatz. Ulterior, arhitecții au propus construcția acestui turn de televiziune, ce avea să se numească Turnul Semnalelor. Când a fost construit, turnul a fost mândria Republicii Democrate Germane și a propagandei comuniste care proiecta aici filme despre calitatea excepțională a vieții din Berlinul de Est. Astăzi, Turnul de Televiziune este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Berlin.



Memorialul Holocaustului
Holocaustul din Berlin a fost „soluția finală a problemei evreiești”. Aproximativ șapte milioane de evrei de toate vârstele au fost uciși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Exterminarea evreilor a fost plănuită și executată de regimul național-socialist din Germania condus de Adolf Hitler. La a 60-a aniversare de la răsturnarea regimului nazist, orașul Berlin a inaugurat Memorialul Holocaustului.

Specialități culinare
De fiecare dată când plec în vacanță îmi place să încerc specialitățile lor culinare. Trebuie să recunosc că Germania nu m-a dat pe spate. Ei se laudă cu celebrul currywurst, e un fel de hot-dog cu cârnat și sos curry cu boia. Nu mi-a plăcut deloc, dar dacă ajungi acolo poți să încerci. Cine știe, poate ție îți place. În rest, sunt o mulțime de restaurante din toate colțurile lumii. Mie mi-a rămas gândul la un burger. Oh, Doamne! Aș da orice să-mi aducă cineva acel burger. În Berlin vei găsi aproape la fiecare colț de stradă câte un loc de unde poți să-ți cumperi burger, dar trebuie să mergi neapărat la Mall of Berlin. Nicăieri nu e mai bun decât acolo.

Viața de noapte în Berlin
Este Capitala Muzicii Electronice, așa că nu cred că are rost să-ți mai spun că nu ai voie să ratezi un party în Berlin. Îți recomand Watergate, este pe locul trei în clasamentul celor mai bune cluburi din Europa. Se numește Watergate pentru că prin ferestrele înalte din podea până în tavan se vede râul Spree. Dacă ești în cautarea unui restaurant trebuie să încerci măcar să-ți faci o rezervare la cel din Turnul Televiziunii. De acolo poți să vezi tot Berlinul din toate unghiurile, asta pentru că în timp ce iei cina restaurantul se învârte de câteva ori la 360 de grade. Frumos, nu? Eu nu am fost pentru că singura masă liberă mai era prin iunie. 🙂 Totuși, am ajuns în alt loc minunat. Se numește Solar, e un lounge la etajul 17 de unde priveliștea este la fel de minunată.

Citește și:
LONDRA, DESTINAȚIA PERFECTĂ PENTRU UN CRĂCIUN DE POVESTE! GHID DE CĂLĂTORIE!
VENEȚIA, DESTINAȚIA DE CARE NU TE PLICTISEȘTI NICIODATĂ! GHID DE CĂLĂTORIE!
[…] BERLIN, GHID DE CĂLĂTORIE! TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE VIITOAREA TA VACANȚĂ […]