Halkidiki, ghid de călătorie! Tu când ai fost ultima dată cu părinții tăi într-o vacanță?

Halkidiki
Știu că a trecut vara și e cam devreme să ne gândim la următoarea vacanță pe litoral, însă mă gândeam să îți fac o sugestie. Ia-ți părinții și plecați într-o vacanță.

Ultima dată fusesem cu părinții mei într- vacanță pe când aveam vreo 14 ani. Într-o dimineață m-am trezit cu gândul la o vacanță în familie. Părinții mei își plătiseră deja concediul, și-au ales ca destinație Grecia, Halkidiki, mai exact peninsula Kasandra. Nici măcar nu m-au invitat, nu pentru că și-ar fi dorit să merg cu ei, ci pentru că în ultimii 5 ani nici nu am vrut să aud de așa ceva. Eu voiam să merg cu prietenii, iar ei au înțeles asta. Până în acest an când într-o dimineață am coborât din dormitorul meu, m-am așezat cu ei la masă și le-am spus că vreau să merg cu ei în concediu. Privirea lor m-a emoționat teribil, dar nu despre asta vreau să-ți povestesc. Hai să-ți arăt cu ce poți să-ți impresionezi părinții în Halkidiki!

Halkidiki

 E adevărat insulele grecești sunt cele care m-au fascinat, dar Kassandra are farmecul ei. E liniștită, sau cel puțin Chaniotis, zona în care am fost noi cazați, așa a fost. Chaniotis este mai degrabă un sătuc decât o stațiune, dar este destinația perfectă pentru familii. Prețurile sunt cam aceleași peste tot. Poți să îți plănuiești o vacanță în Halkidiki cu aceeași bani cu care poți să pleci în Lefkada sau în Zakynthos, dar dacă și părinții tăi sunt pe aceeași lungime de undă cu ai mei, insulele nu sunt tocmai cea mai bună idee.

Deși priveliștea de pe insulă nu se compară cu cea din peninsulă, plajele sunt mult mai bine aprovizionate, iar majoritatea hotelurilor au la dispoziție o plajă cu nisip, șezlonguri, iar restul serviciilor sunt la o aruncătură de băț. Ăsta este motivul pentru care părinții mei fug de insule. Ei sunt ceva mai comozi, vor să coboare din camera de hotel, să ajungă la plajă într-un minut și să rămână acolo până la apus. Pentru asta destinația perfectă este Chaniotis.

Cu toate acestea am reușit să-i conving să facem o plimbare cu mașina pentru a vizita și alte plaje din peninsula Kassandra. Una dintre ele este plaja Kallithea. Se află la aproximativ 10 km de Chaniotis și este recunoscută ca fiind una dintre cele mai bine organizate plaje din Kassandra. „Kallithea” înseamnă „priveliște frumoasă”, așa că dacă ajungi pe aici ar fi păcat să nu o vizitezi. E o plajă cu nisip, iar apa este foarte curată. Dacă ai un Gopro este locul ideal să faci o sesiune de shooting în apă.
Halkidiki
Halkidiki
Dacă alegi o altă stațiune, trebuie să îți spun că seara locul ideal este Chaniotis. Aici vei găsi cea mai mare piață, cele mai multe magazine. Aici găsești zeci de restaurante sau cafenele. Restul stațiunilor din peninsula Kassandra sunt aproape moarte după ora 20:00.

În schimb, Chaniotis nu este locul ideal pentru scuba diving. De fapt, nici măcar nu ai cum să faci scufundări aici. În schimb poți să alegi Polichrono sau Nea Potidea. Dacă nu poți să te deplasezi până acolo, cum s-a întâmplat în cazul nostru de exemplu, își sugerez să faci o plimbare cu o barcuță în largul mării.

Ultima sugestie este Capul Possidi! Este cel mai mare regret pe care îl am din vacanța pe care am petrecut-o în Halkidiki. Nu am ajuns la Possidi. Te rog, nu fă și tu greșeala asta. Se mai numește ”capătul pământului” și pentru a ajunge acolo trebuie să faci câțiva kilometri pe jos prin nisip. Priveliștea, este, însă unică.

În concluzie, ai ce să vezi pe insula Kassandra. Mai mult decât atât, este locul perfect pentru a-ți vedea părinții zâmbind. Aici nu se vor plictisi sub nicio formă. Iată cum ne-am simțit noi. Împreună într-o vacanță după zece ani.

Citește și:

LEFKADA, PRIMA VACANȚĂ CU SOȚUL MEU|GHID DE CĂLĂTORIE

THE MAGIC OF SKOPJE! GHID DE CĂLĂTORIE

Articole recomandate

4 comentarii

  1. […] HALKIDIKI, GHID DE CĂLĂTORIE! TU CÂND AI FOST ULTIMA DATĂ CU PĂRINȚII TĂI ÎNTR-O VACANȚĂ? […]

  2. […] HALKIDIKI, GHID DE CĂLĂTORIE! TU CÂND AI FOST ULTIMA DATĂ CU PĂRINȚII TĂI ÎNTR-O VACANȚĂ? […]

  3. […] HALKIDIKI, GHID DE CĂLĂTORIE! TU CÂND AI FOST ULTIMA DATĂ CU PĂRINȚII TĂI ÎNTR-O VACANȚĂ? […]

  4. […] HALKIDIKI, GHID DE CĂLĂTORIE! TU CÂND AI FOST ULTIMA DATĂ CU PĂRINȚII TĂI ÎNTR-O VACANȚĂ? […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.