Săptămâna 21 de sarcină

Săptămâna 21 de sarcină a fost tare așteptată de mine fiindcă a fost acea săptămână în care aveam programată ecografia morfologica de trimestrul doi și bineînțeles o serie lungă de analize.

Mă încarc cu energie de fiecare dată când merg să-i văd pe puii mei. Cu atât mai mult cu cât aflu că sunt bine, că se dezvoltă în parametri normali și că nu le lipsește nimic acolo în burtica mea. Uneori, nu-mi vine să cred că este real ceea ce văd eu în ecranul ecografului. La ultima ecografie, adică la cea de 21 de săptămâni, aveau amândoi aproximativ 500 de grame. La începutul sarcinii, unul dintre ei era mai puțin dezvoltat decât celălalt. Asta pentru că s-ar fi prins la trei zile distanță. Se pare, însă, că l-a ajuns pe frățiorul lui din urmă, iar acum nu sunt prea mari diferențe între ei.

Vă spuneam mai sus că în săptămâna 21 de sarcină am făcut și o serie de analize. Este vorba despre analizele obligatorii de trimestrul doi de sarcină. Mai exact, o serie lungă de analize de sânge, urina, urocultură și bineînțeles cultura de secreție vaginală. Toate rezultatele au ieșit bune, mai puțin fierul care era puțin sub limita normală, dar asta este de înțeles în cazul sarcinilor gemelare și nu numai.

Pe final, aș vrea să vă fac o invitație specială către canalul meu de Youtube. Acolo ne-am strâns deja peste 14.000 de oameni și de curând am postat primul video pe tema sarcinii. Am povestit despre experiențele mele de până acum și am împărtășit cu voi două clipuri pe care eu tare mult le îndrăgesc. Primul este cu reacția soțului meu la vestea că va deveni tatic, iar al doilea este cu reacția părinților noștri la vestea că vom deveni părinți de gemeni.

Citește și:

SĂPTĂMÂNA 20 DE SARCINĂ

SĂPTĂMÂNA 19 DE SARCINĂ

SĂPTĂMÂNA 18 DE SARCINĂ

Articole recomandate

7 comentarii

  1. Bună. Fiecare bebe are câte 500g sau împreuna au greutatea asta?

    1. Te pup, Ligia. Fiecare are aproximativ 500 grame. 🤩

  2. […] foarte interesant că uitându-mă la pozele cu mine din săptămâna 21 de sarcină gemelară, îmi dau seama că nu e aproape nicio diferență între cele două burtici. Chiar mi s-a spus de […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.