Săptămâna 23 de sarcină gemelară

Săptămâna 23 de sarcină a fost săptămâna Crăciunului. Multe cadouri, majoritatea pentru bebeluși, multă mâncare și timp prețios petrecut în familie.

A venit vremea în care majoritatea cadourilor pe care le primesc sunt pentru bebeluși. Am primit o grămadă de jucării, care mai de care mai zgomotoase, cărți cu povești și, bineînțeles, haine cu duiumul. Am așteptat cu drag săptămâna asta. Ca în fiecare an, ne-am adunat toți la masă și l-am așteptat pe Moș Crăciun. Noi ținem mult la această tradiție. Cumpărăm cadouri pentru toată familia și încă le punem pe furiș sub brad.

Burtica mea a fost, bineînțeles, ca un magnet. Au început întrebările legate de nume. Fiecare a venit cu câte o sugestie, în speranța că ne vom decide. Eu știu deja că le voi pune nume biblice copiilor mei. Am stabilit asta cu mine însămi, în momentul în care am aflat că sunt însărcinată. Așa simt eu că pot să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul pe care l-am primit.

Crăciunul ăsta a fost unul cu adevărat special. Părinții mei sunt în al nouălea cer, iar eu pot doar să-i privesc cu bucurie și să-mi imaginez cum vor arăta cu doi nepoței în brațe. Timpul trece atât de repede. Deja sunt în săptămâna 23 și chiar dacă aștept cu nerăbdare să-mi țin puii în brațe, aș vrea să profit cât pot de mult de această perioadă. Nu știu dacă voi mai fi vreodată însărcinată cu gemeni, așa că opriți, vă rog, puțin timpul în loc pentru mine sau spuneți-mi cum pot să-l opresc eu.

Să vă spun și cum m-am simțit în săptămâna 23 de sarcină, nu?

Vă spuneam în articolul anterior că m-am lovit de sindromul de tunel carpian. Încă am degetul amorțit, iar mâna dreaptă o folosesc destul de greu. Totuși, cred că am început să mă obișnuiesc și nu mă mai deranjează atât de tare. În schimb, fix în Ajunul Crăciunului m-a apucat o durere de măsea groaznică. Noroc că am avut-o pe mama, îngerul meu păzitor, care știe mereu cum să mă trateze. Mi-a făcut o compresă cu sare caldă pe care am ținut-o aproape toată seara lipită de obraz. Nu știu dacă a fost sarea sau efectul placebo, dar cert este că mi-a trecut. Cel puțin pentru o scurtă perioadă de timp.

În rest, burtica crește tot mai mare, iar eu odată cu ea, dar mă simt bine. Cu atâția oameni dragi în jurul meu, cum aș putea să mă plâng? Recunosc, nu fac mare lucru. Doamna doctor mi-a recomandat repaus la pat, iar soțul și părinții sunt tare grijulii cu mine.

Pe final, aș vrea să-ți dau întâlnire și pe Instagram. Acolo sunt foarte activă și putem povesti în voie mare. So, click aici ca să ne conectăm.