Săptămâna 32 m-a găsit la pat și m-a lăsat la pat. Timpul trece tot mai greu, eu sunt tot mai mare, iar copiii tot mai nerabdatori sa vină.
Sunt tare bucuroasă că am trecut și peste săptămâna 32, iar procesul de maturizare al plămânilor este tot mai aproape de finalizare. Teoretic, după săptămâna 35, copiii ar fi în afara oricărui pericol. Ei oricum sunt puternici, iar eu sunt o mămică tare mândră. Le vorbesc mereu, iar în ultima perioadă încerc să-l conving pe Noah să se pună în poziție favorabila nașterii naturale. Eu încă sper. Cine știe? Poate chiar voi reuși să nasc natural. În orice caz, nu mai este ăsta scopul meu. Acum, tot ce îmi doresc este ca ei să se nască sănătoși, indiferent cât de greu îmi va fi mie.
Totuși, cred că e important să le vorbim. Chiar dacă sunt încă în burtică. Ei ne aud, iar eu chiar am senzația uneori că reacționează. Citisem de curând că ar fi bine să le și cântăm, chiar dacă talentul artistic ne lipsește. Eu nu le-am cântat. Nu știu dacă le-ar plăcea sau nu, dar mie sigur nu mi-ar plăcea să mă aud. Așa că prefer să le pun muzică. Voi, în schimb, puteți să o faceți.
Săptămâna 32 este foarte importantă pentru ei. Creierul se dezvoltă substanțial în perioada asta.
De aceea este foarte important să consumăm o cantitate de alimente bogate în omega 3. Putem să mâncam pește, cu un conținut slab de mercur, semințe de in, ulei de pește, nuci, semințe de chia. De altfel, regăsim omega 3 și în vitaminele pe care le luăm.
Tot în săptămâna 32 am descoperit că piticii mei sughit. Inițial nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Simțeam niște lovituri slabe, dar ritmice și constante. Obișnuiam să spun că am un ceas cu cuc în burtică. De fapt, ei sughit. Nu e nimic periculos. Sughitul face parte din procesul de dezvoltare al plămânilor și e posibil să apară dacă consumăm sucuri acidulate, alimente bogate în zahăr, băuturi foarte reci sau foarte calde.
Să vă spun și de col. Voi știți deja că eu am probleme cu colul. So, este încă foarte scurt. Are în jur de 1,2-1,3 cm. Dacă mă chinui puțin, aș putea să nasc chiar și mâine. Ca să nu se întâmple asta, sunt imobilizată la pat. De aceea în ultima perioadă am fost mai puțin activă în mediul online. Cu toate astea, voi mi-ați făcut zilele mai ușoare cu mesajele voastre. Chiar am rămas plăcut surprinsă de cât de mulți v-ați îngrijorat. Am primit multe mesaje și vă mulțumesc din suflet pentru asta.
Deci, dragii mei, n-am născut încă. Mai aștept măcar două săptămâni. Până atunci. vă aștept cu drag pe Instagram. Raluca Onuc sunt acolo. Ca să mă găsiți mai ușor, click aici.
[…] SĂPTĂMÂNA 32 DE SARCINĂ […]
[…] SĂPTĂMÂNA 32 DE SARCINĂ […]
[…] SĂPTĂMÂNA 32 DE SARCINĂ […]
[…] SĂPTĂMÂNA 32 DE SARCINĂ […]
[…] cu săptămâna 32 din sarcina gemelară, lucrurile merg mult mai bine. Nu sunt imobilizată la pat, deși uneori mi-aș dori asta măcar […]