Prima vacanță împreună a fost peste așteptări. Pregătirea, în schimb, a fost mai complicată decât tot sejurul nostru.
Primele emoții au fost în privința drumului lung de la Oradea până la Constanța. Apoi îmi era teamă că nu îmi vor ajunge hainele sau că nu am exact ce-mi trebuie. Vremea e tare ciudată. Acum plouă, acum e soare. Acum murim de cald, acum sunt 18 grade. În plus, am auzit de multe ori înainte să nasc că atunci când pleci cu copiii în vacanță trebuie să iei toată casa după tine. Bullshit! 😅 În cazul meu nu a fost așa, dar important e că am luat casa după mine ca să mă conving că nu era nevoie.
Bagajul
So, în bagajul copiilor am pus 18 body-uri cu mânecă scurtă, 15 body-uri cu mânecă lungă. Pe ideea că noaptea e frig la mare, am pus vreo șase salopete cu mânecă lungă, două geci, vreo șase perechi de pantaloni, încă atâtea bluze și vreo 10 salopete cu pantaloni scurți, pentru plajă. Pe lângă asta, am pus o mulțime de ciorăpei, eșarfe, căciulițe, pături și păturici. Nu mai zic că am luat cădița lor cu mine. Ca norocul că este pliabilă și nu a fost tare greu să o transportăm. Gelul de duș al copiilor, crema de corp, crema pentru funduleț, Vigantol, Romazulan, colăceii copiilor, sistemele de purtare și piesa de rezistență căruciorul care este aproape cât casa. Cam atât. Ajunge, nu? 😂
N-am pus niciun medicament. În primul rând pentru că ai mei copii nu iau absolut nimic în afară de Vigantol, iar în al doilea rând pentru că sunt tare pozitivă în cazurile astea. Am știut încă de când am plecat de acasă că nu va fi nevoie să caut farmacii prin Constanța. În schimb, soțul meu a insistat să ducem termometrul cu noi. Am fost de acord și bine am făcut, căci am avut nevoie de el. Eu, bineînțeles, nu copiii. Am făcut o toxiinfecție alimentară și așa m-am ales cu o zi de stat la pat, cu febră, frisoane și reprize de vomitat.
So, cu multe bagaje am plecat la drum eu, Marius, copiii și părinții mei. Acum să vă spun și ce am folosit din bagaj. Toate body-urile cu mânecă scurtă. De cele cu mânecă lungă, nici măcar nu m-am atins. La fel s-a întâmplat și cu salopetele. Am folosit două seturi de cămăși și blugii copiilor în două seri când am ieșit să mâncăm.




În rest, se nimerea să mergem să mâncăm direct de la plajă. Și uite așa, aveam zile când copiii purtau un body și atât. Când am ajuns acasă, în bagaj am găsit salopetele lor cu pantaloni scurți, frumos împăturate. N-a fost nevoie de ele.
Băița
Vă spuneam că am cărat cădița după noi la mare. Ei bine, n-am avut nevoie de ea. Ce-i drept, nici acasă nu o mai folosim de o perioadă. Cât timp am stat în Vama Veche i-am spălat în duș. Am intrat eu cu ei, iar cu ajutorul soțului meu am reușit să-i spăl. În Mamaia am închiriat un apartament care într-una dintre băi avea cadă. Așa că am profitat și le-am făcut băița exact ca și acasă. Am pus Romazulan în cadă și i-am lăsat să. se bălăcească singurei, cu colăcelul la gât.
La aerosol
Era păcat să ajung la mare cu copiii fără să-i duc măcar o dată la aerosol. Am făcut-o împreună cu mama mea. I-am dat trezirea la ora 5:00, am îmbrăcat copiii să nu le fie frig, ne-am pus sistemele de purtare și am ieșit pe plajă. Apropo, acela a fost singurul moment în care am folosit sistemele de purtare și hainele groase ale copiilor. Copiii au dormit non-stop, iar noi ne-am bucurat că i-am putut ține cât am vrut noi. Am stat aproape o oră, timp în care am depănat amintiri. Îmi amintesc foarte clar când mă ducea și pe mine mama dimineața devreme pe plajă.
Aerosolul este extrem de important atât pentru noi, adulții, cât și pentru bebeluși. N-am vrut să ratez ocazia de a-i duce pe copii să inhaleze miliardele de particule fine de apă sărată.




Cu căruciorul pe plajă
Căruciorul a fost sfânt. L-am folosit zi de zi. La plajă, la restaurant, la plimbarea de seară. Pe lângă landouri, am dus cu noi și scoicile. A fost o idee grozavă. Atunci când eram la restaurant, ei stăteau în scoicile lor și analizau tot ce se întâmpla în jur. Ne priveau atenți cum mâncam, analizau locul, oamenii, totul. În landouri nu prea văd nimic, de obicei, ori acum este tare important pentru ei să observe lucruri noi în fiecare zi.
Pe plajă am folosit de fiecare dată landourile. A fost mai greu de tras după noi căruciorul prin nisip, dar tatăl meu s-a autodeclarat șoferul copiilor. Sunetul valurilor îi liniștea foarte tare și s-a întâmplat ceea ce acasă nu se întâmplă niciodată. Aveau în timpul zilei o repriză de somn, uneori chiar și de trei ore. WOW! Am avut timp să mă bronzez, mi-am băut cafeaua cât a fost caldă și am mâncat fără să fiu întreruptă.


Pentru că bătea un vânt puternic, landourile au fost de mare ajutor. Am tras copertina, iar copiii erau bine feriți atât de vânt, cât și de nisipul care mai zbura atunci când trecea cineva pe lângă noi. Copiii au dormit buștean în pătuțul lor, iar noi am putut să ne bucurăm din plin de vacanța noastră la mare.
Întâlnirea cu marea
Aș încerca degeaba să vă descriu privirea copiilor atunci când au văzut pentru prima dată marea. Uneori mi-aș dori ca ochii mei să poată fotografia. Să pot să revăd unele momente unice din viața mea. Nu i-am băgat pe copii în apă, decât cu picioarele. A fost tare haios să-i văd cum dădeau din piciorușe de fiecare dată când venea valul. Scoicile din apă, pe care i-am lăsat să pășească, valurile care le loveau piciorușele, apa rece, nisipul. Toate acestea au fost noi pentru ei, dar foarte captivante.
I-am ținut în mare parte sub umbrelă. Îi scoteam la soare câte zece minute, însă doar la soarele de dimineața. La prânz, când soarele devenea mult mai puternic, părinții mei îmi ofereau ceea ce eu numesc acum aur pur. Pauză! Îi duceau pe copii în cameră, iar eu rămâneam la plajă cu soțul meu. Vă dați seama ce relaxare. Aproape că îmi venea să comand o tavă de cocktail-uri cu alcool și să le spun angajaților de la plajă să dea muzica mai tare.



Somnul
Mi-am dorit foarte mult să le respect programul de somn. Știam că plecarea asta ar putea fi dificilă pentru ei, în special pentru că nu au dormit niciodată în alt pat în afară de pătuțul lui. Totuși, au fost vreo două seri în care am ajuns acasă la ora 23:00 și mi-am jurat că asta nu se va mai întâmpla vreodată. Erau tare agitați, nu puteau dormi din cauza zgomotului, se învârteau și se frecau la ochi încontinuu. Așa că, în celelalte seri am avut grijă să ajungem acasă la ora 20:00, iar până la ora 21:30 să fie hrăniți și adormiți. Exact așa ca și acasă.
Probleme cu somnul am avut două nopți la rând când Noah s-a trezit din două în două ore. În rest, au dormit exact ca și acasă. Am tot stat să mă gândesc ce s-a întâmplat cu Noah și cred că am găsit răspunsul. Acasă, copiii dorm singuri în camera și în pătuțul lor. Se trezesc undeva pe la 5 dimineața, iar atunci îi luăm cu noi în pat. Când dorm cu copiii în pat, îi las să adoarmă la sân. Mă trezesc de multe ori cu sânul gol, copilul cu gura deschisă și eu sătulă de somn. În vacanță, în schimb, au dormit cu noi în pat în permanență. Astfel că Noah a vrut să sugă și să suzeteze toată noaptea. Și uite așa se trezea din două în două ore când simțea că și-a pierdut „suzeta”.
Apropo, am scris un articol despre ritualul nostru de somn. Dacă te interesează, click aici.
Dragilor, cam așa a arătat prima noastră vacanță la mare. A fost absolut superbă și abia aștept următoarea călătorie împreună. Nu cred că e ceva mai benefic pentru dezvoltarea lor ca experiențele noi. Așadar, sper să pot să-i duc să vadă lumea în lung și în lat. Să cunoască locuri noi, să învețe din călătoriile noastre, să se dezvolte armonios și cel mai important să creem amintiri frumoase împreună.
Înainte să închei, aș vrea să vă reamintesc că putem sta în povești pe Instagram și pe Facebook. Eu vă povestesc foarte multe din viața mea și îmi place tare mult să vă cunosc și eu pe voi. Așa că, mai jos v-am lăsat link-uri cu trimitere directă către toate conturile mele de social media. Sper să-mi scrieți.
- Instagram – Raluca Onuc
- Facebook – Raluca Onuc


