Șase luni de iubire necondiționată – evoluția copiilor, recuperarea mea

În urmă cu șase luni habar n-aveam ce urma să mă aștepte. Citeam mult, îmi făceam planuri inutile și îmi imaginam cum vor arăta copiii mei.

Am citit mult în timpul sarcinii pentru că mi-am dorit să fiu informată. Am vrut să evit situații în care trebuie să dau din cap afirmativ, fără măcar să știu despre ce este vorba. Da, m-a ajutat enorm și încă mă ajută. În schimb, am învățat un lucru foarte important. Nu chiar tot ce scrie în carte poate fi aplicat pe copilul tău. Teoria nu e grea, în schimb practica uneori îți poate da cu virgulă. Acum vă spun și la ce mă refer.

Spre exemplu, înainte să nasc, citeam o carte despre somnul odihnitor al bebelușilor. Autorii recomandau un ritual bine definit. Printre altele, sugerau să le citești povești nou-născuților seară de seară. Da, chiar dacă ei nu înțeleg nimic. Așa că, m-am pus pe cumpărat cărți de povești pentru copii. Îmi și imaginam ce frumos va fi. Eu, pe un fotoliu confortabil, cu cartea în mână. În cameră o lumină difuză, iar copiii cu ochișorii mici de somn, în pătuțurile lor.

Ei na! Sună minunat, dar realitatea a arătat puțin diferit. Eu, chinuindu-mă să alăptez, plină de frici și de emoții. Copiii debusolați de noua lor viață extrauterină. Marius care încă nu știa să-i țină bine în brațe. Mama venea cu câte un sfat, tata cu altul și iată cum s-a spulberat visul meu de a-mi adormi copiii la lumina lumânării, cu cartea de povești în brațe.

Și aș putea să vă dau multe alte exemple. Îmi imaginam că voi dormi ziua atunci când dorm și ei, dar nu m-am gândit că ei nu vor dormi deodată. Îmi imaginam că voi avea hiperlactație, dat fiind faptul că am doi copii de alăptat. Îmi imaginam că la șase ore după operația de cezariană eu voi fi în picioare. Îmi imaginam multe lucruri care, de fapt, s-au demonstrat a fi doar niște iluzii.

Ceea ce vreau să spun este că înainte să naștem ne facem mult prea multe planuri. Este extraordinar de bine să fii documentat. Este chiar elementar asta, însă cred că e bine să lăsăm lucrurile să decurgă de la sine. Fără prea multe planuri, fără prea mult stres. Pur și simplu să ne lăsăm duse de val.

În primele săptămâni după ce am născut am simțit că în ciuda tuturor cărților pe care le-am citit, eram total nepregătită. Și chiar așa era. Cititul, în sine, nu te învață să fii mamă. E ca și cum ai învăța să coafezi din cărți. Copilul, în schimb, da. Așa că, m-am lăsat purtată de val și i-am lăsat pe copiii mei să mă învețe ce am de făcut.

Ei m-au învățat totul, iar eu am ascultat ca un elev conștiincios. M-au învățat cum să-i țin în brațe, cum să-i hrănesc, cum să-i liniștesc atunci când plâng. M-au învățat că uneori le place să-i țin în brațe până adorm, alteori vor să fie doar mângâiați în pătuțurile lor. Uneori vor să le cânt, alteori vor doar să să-i mângâi. M-au învățat să mă joc și cel mai important, m-au învățat să adorm în trei secunde. 😂 Glumesc, asta am învățat singură.

Evoluția copiilor în primele șase luni

La șase luni cântăresc 7,5 kg, respectiv 7,2 kg. Seara, înainte de culcare, mănâncă 210 ml de lapte. Ziua mănâncă mai puțin cantitativ, dar mai des. Nu stau în fund fără ajutor, dar își țin capul perfect. În plus, acum sunt mega entuziasmați să stea în picioare atunci cân sunt susținuți.

După regresia de somn de la patru luni și jumătate, reușim să dormim din nou noaptea. Se trezesc cam o dată pe noapte, iar primul somn este uneori chiar și de nouă ore. Am reușit și ziua să ne facem un program de somn. La două ore de la fiecare trezire devin agitați. Plâng și nu mai vor nimic. Nici jucării, nici mâncare, nici sân. Atunci știu că vor doar să doarmă. Ziua dorm în reprize mai scurte. Primul somn al dimineții e ceva mai lung. O oră, o oră și jumătate. Apoi, dorm doar în reprize de 30/40 de minute.

La șase luni gânguresc de-a binelea. Încearcă să ne imite, iar noi suntem mereu acolo să-i ținem antrenați. Le vorbim încontinuu și îi provocăm și pe ei să comunice cu noi. Râd cu voce tare, își arată nemulțumirile, dar și entuziasmul. Au deja jucării preferate. Știu să le ducă singuri la gură, să le mute dintr-o mână în alta, iar mai nou să le fure unul de la celălalt. Se rostogolesc pe ambele părți și au descoperit că dorm foarte comod pe burtică, așa că asta este poziția lor nouă de somn.

La șase luni am început ușor, ușor să le arătăm niște alimente și să-i lăsăm să le descopere. Încă nu-i văd prea deschiși spre a mânca și mâncare solidă, așa că nu-i grăbesc deloc. Îi las să descopere cu mânuțele, să bage în guriță chiar dacă nu vor sau nu știu să înghită.

Raluca, la șase luni de la naștere

Raluca e bine acum. E liniștită și obișnuită deja cu noul stil de viață. Aș minți să spun că nu mi-e dor de nopțile lungi și odihnitoare. Mi-e dor. Mi-e dor să dorm mult, mi-e dor să-mi beau cafeaua caldă, să stau dimineața pe terasă fără să mă cronometrez. Mi-e dor de perioada în care mâncam ce voiam, cât voiam și la ce oră voiam. Mi-e dor de abdomenul meu.

Aș vrea să am din nou libertatea pe care o aveam cândva, dar cu o singură condiție. Să-i am lângă mine pe ei, pe copiii mei. Dacă nu, e buna și cafeaua rece, e bun și somnul pe reprize. Cu silueta nu mă pot obișnui. Acolo știu că mai am de lucru și știu că nu mă dau bătută. Cred că a devenit actualul meu țel.

În ceea ce privește recuperarea, burtica încă există. Am în talie 80 de vreo două luni și tare mi-e frică că așa rămân. Am diastază abdominală, v-am mai spus asta. Aș putea poza liniștită în graviduță sexy, dar na, prefer adevărul. Sunt proaspătă mămică, încă mă recuperez și încă am nevoie de timp.

Durerile postoperatorii au trecut, dar au apărut altele. Acum spatele doare din cauza faptului că țin mereu în brațe câte un copil care e tot mai greu pe zi ce trece. Genunchii dor și ei, dar nu la fel de tare ca la început.

Inima

Inima e mai mare și mai plină de iubire. Mă uit la ei și nu îmi vine să cred că sunt ai mei. Ce am făcut să merit asta? Uneori îmi prind fața cu mânuțele lor micuțe și mă trag către ei. Dimineața se trezesc mereu înaintea noastră, dar nu plâng. Încep să gângurească singuri în pat, lângă noi. Apoi își analizează mânuțele, apoi se întorc pe burtică, iar dacă nici atunci nu ne trezim încep să se joace cu obrajii noștri, cu buzele noastre, cu părul meu. Eh, atunci sigur ne trezim. Când văd că deschidem ochii, râd cu gura până la urechi. Ce mai contează că e 8:00 și am fi vrut să mai dormim până în următoarea zi la 8:00? Uităm de toată oboseala. Nu e nimic mai incântător pe lumea asta decât să-i văd pe ei râzând cu gura până la urechi.

Inima e mai mare și mai plină de iubire. Mă uit la ei și nu îmi vine să cred că sunt ai mei. Ce am făcut să merit asta? Uneori îmi prind fața cu mânuțele lor micuțe și mă trag către ei. Dimineața se trezesc mereu înaintea noastră, dar nu plâng. Încep să gângurească singuri în pat, lângă noi. Apoi își analizează mânuțele, apoi se întorc pe burtică, iar dacă nici atunci nu ne trezim încep să se joace cu obrajii noștri, cu buzele noastre, cu părul meu. Eh, atunci sigur ne trezim. Când văd că deschidem ochii, râd cu gura până la urechi. Ce mai contează că e 8:00 și am fi vrut să mai dormim până în următoarea zi la 8:00? Uităm de toată oboseala. Nu e nimic mai incântător pe lumea asta decât să-i văd pe ei râzând cu gura până la urechi.

Șase luni au trecut extrem de repede. Și nu, nu e un clișeu. Așa că, dacă aș avea o putere magică, aș vrea să opresc timpul în loc, uneori. Să-i țin în brațe strâns, fără ca ei să riposteze. I-aș ține așa la pieptul meu ore întregi. Dar cum n-am nicio baghetă magică, mă mulțumesc să-i privesc când dorm, să-i mângâi și să-i țin aproape de mine.

În rest, nu vreau nimic. Am tot!

Instagram – Raluca Onuc

Facebook – Raluca Onuc

CITEȘTE ȘI:

CE MAI FAC GEMENII MEI 8

CE MAI FAC GEMENII MEI 7

CE MAI FAC GEMENII MEI 6

CE MAI FAC GEMENII MEI 5