Raluca O greșeală pe care am făcut-o din dorința de a-mi ajuta copiii și pe care o regret și astăzi. Mi-am pierdut lactația.
Una dintre marile mele dorințe, pe care le-am avut înainte de a naște, a fost să-mi alăptez copiii. Și am făcut-o, cu toată dragostea și cu toată atenția mea. M-am rugat mereu ca Dumnezeu să binecuvânteze laptele meu pentru a fi hrănitor și nutritiv pentru copiii mei. Doar că, uneori, din dorința de a face mai mult, riști să pierzi tot.
Totul a început în momentul în care am conștientizat că mi-e foarte greu să produc suficient lapte pentru a-mi sătura amândoi copiii. Așa că, am început să iau suplimente. Am început cu ceaiurile care stimulează lactația. Am văzut că nu sunt mari schimbări, așa că am trecut pe Schinduf.
Mi-am sporit producția de lapte cu Schinduf
Am produs într-o singură zi aproape 700 ml de lapte, ceea ce oricum nu a fost suficient, însă era cea mai bună perioadă pentru noi. Reușeam în fiecare seară să las în frigider cam 200 ml de lapte pentru fiecare copil. Noaptea, mă trezeam să mă mulg. Nu îmi puneam vreo alarmă, dar pur și simplu mă trezeam din cauza durerii. Sânii mei erau plini de lapte, iar eu eram extrem de mulțumită. Uneori, copiii dormeau toată noaptea și chiar dacă, teoretic, puteam să o fac și eu, practic, mă trezeam să mă mulg.
Luam în acea perioadă câte 9 pastile de Schinduf pe zi. Trei dimineața, trei după-amiaza și trei seara. Rezultatul s-a văzut cam după o săptămână. Aveam lapte din belșug pentru un singur copil, dar nu sificient pentru doi. Spun „nu suficient” pentru că am încercat întotdeauna să le ofer copiilor o masă întreagă. Am ascultat sfaturile pediatrului nostru de a nu hrăni copilul puțin și des. Așa că, atunci când hrăneam un copil, îl lăsam să golească amândoi sânii. Stăteau la sân, cam 20, 30 de minute, cu pauze pentru râgâit. La patru luni dormeau, noaptea, câte 10, 12 ore legate. Asta era o confirmare pentru mine că au mâncat suficient și că ritualul de somn pe care l-am făcut pentru ei le priește.
Prima greșeală
La scurt timp după ce au împlinit șase luni, Ezra a trecut printr-o perioadă de aproape trei săptămâni în care a avut diaree. Am început să renunț la anumite alimente pe care le consumam până atunci. Am renuțat la cafea, la nuci, la lactate o perioadă, la untul de arahide și mai știu eu ce produse consideram eu că ar putea să-i provoace diareea. Problema era că eu renunțasem la o mare parte din alimentele pe care le consumam regulat, dar fără niciun rezultat. În ultimă fază, soțul și mama mea m-au sfătuit să renunț la Schinduf. Am stat câteva zile pe gânduri și până la urmă am făcut-o.
Eh și brusc, de la 700 ml de lapte pe zi, am ajuns să mulg cam 100 din amândoi sânii. Într-o zi, după patru ore de pauză de alăptat, am reușit să scot cam 40 de ml de lapte. Am intrat în panică. Nu-mi doream să renunț și eram în stare să fac orice ca totul să revină la normal. Am așteptat să văd dacă situația lui Ezra se îmbunătățește, iar când mi-am dat seama că el este la fel și nu pastilele mele erau problema, am început să le iau din nou.
A doua greșeală
După prima săptămână de Schinduf, am început să văd diferențe. Începeam să produc, din nou, dar nu la fel. Nu mai depășeam 400 de ml, oricât de mult încercam. Copiii erau deja mai mari, mâncau cam 180 de ml la o masă. Deci, cei 400 de ml ai mei nu le ajungea nici pe o măsea, cum s-ar spune. Am luat legătura cu un specialist în lactație, m-am sfătuit cu prietena mea care este și ea mamă și până la urma am făcut totul de capul meu. Am început să beau în fiecare seară ceai de fenicul, combinat cu pastilele de Schinduf. Apoi am renunțat la ceai pentru că am văzut că nu are niciun efect și am trecut pe pastile. Schinduf, combinat cu Fenicul. Tot nimic, ba chiar mi se părea că produc mai puțin. Apoi am adăugat un complex de vitamine găsit prin farmacie.
Eh și până la urma aveam un mix de pastile pe care le luam zilnic și care îl în loc să mă ajute, într-un final mi-au pus capăt lactației. Sunt absolut convinsă că o mare influență a avut-o și stresul. Am fost tristă, recunosc. Mă puneam mereu în pat cu gândul că ar putea fi ultima zi în care voi alăpta și nu-mi doream asta. Le spuneam în fiecare zi apropiaților că mi-e frică că o să-mi pierd lactația și iată că ceea ce gândim, aia atragem.
M-am resemnat
Am început să renunț la pompat. Asta îmi cauza un mare stres și frustrare. Timp de trei luni am alăptat la cerere, fără gândul de a-i sătura. Știam că nu mai pot să fac asta, dar îmi doream să păstrez conexiunea dintre noi și bineînțeles să le dau până la ultima picătură de lapte pe care corpul meu o putea produce pentru ei. Așa s-a terminat perioada de stres prin care am trecut.
Am început să mă bucur din nou de acest dar divin. Să-ți ții copilul la piept, și să-l poți hrăni cu trupul tău e magic. E o conexiune aparte, de care încă mi-e greu să mă despart.
Încă îi pun pe copii la piept, măcar o dată pe zi, de dragul amintirilor și de dragul sentimentului pe care îl am atunci când îi văd cum se liniștesc. Nu mai produc lapte, decât foarte puțin, dar ne place să stăm așa. Să ne iubim, zic eu.
I-am alăptat nouă luni, iar acum mă pregătesc pentru o înțărcare blândă. Cu greu renunț, dar știu că am făcut tot ce mi-a stat în putință. Și mai știu că dacă se va întâmpla să fiu mamă din nou, nu voi mai greși.
În final, vă susțin din toată inima să alăptați. E ceva unic cu care poate nu ne vom mai întâlni vreodată. E cel mai sănătos mod în care ne putem crește copiii și creează o conexiune extrem de puternică între mamă și copil.
Aștept cu drag să-mi scrieți. Mai jos aveți link-uri cu trimitere directă către conturile mele de socializare, iar dacă vreți să mă urmăriți și pe Youtube, click aici.
Instagram – Raluca Onuc
Facebook – Raluca Onuc
Citește și:
MERSUL DE-A BUȘILEA – CUM MI-AM ÎNCURAJAT COPIII SĂ MEARGĂ TÂRÂȘ ȘI DE CE
Din păcate nu suplimentele au pus capăt lactației, ci sfatul de a hrani copiii la program si nu la cerere. Sunt curioasa cum era in puseele de crestere cu hranitul la program, cand copiii simt nevoia sa mult mai multa hrana decât in perioadele obișnuite ( si nu cu un ton rautacios, e doar o curiozitate). Eu de la toate cursurile pe care le-am urmărit, dar și de la cei 2 pediatrii la care am fost am învățat ca bebelușii se hranesc la cerere, ca sa putem sa avem lapte suficient si ca niciun supliment sau pompa nu tin locul bebelusului pus cat mai des la san, probabil lucrul asta era si mai important în cazul unor gemeni, pe tru ca e necesara o cantitate si mai mare de lapte. Oricum nu mai contează, important este ca au fost hraniti la san atat cat s-a putut si fiecare zi de alaptare este o victorie pentru fiecare mama si copilasul/copilașii dai. Felicitări pentru tot drumul parcurs pana acum, ești o mama super🙂. Poate intr-un fel este mai bine asa, ca sunt mai usor de înțărcat acum.
Buna, Cati! Copiii mei au fost alaptati la cerere. Am mentionat asta si in articol. Te pup!
Scuze, nu intelesesem asta, cred ca pe instagram vazusem ca ai ascultat sfatul medicului care ti-a spus sa nu ii hrănești putin si des, ci sa le dai mese consistente, astfel ca un bebeluș la o masa golea ambii sani (poate îmi aduc aminte gresit). Oricum mi se pare foarte dificil sa ai grija de un singur bebelus, darămite de 2… ești o eroina!
[…] Decizia de a renunța la alăptat a fost grea și am luat-o după multe luni în care am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a nu-mi pierde lactația. Am vorbit mai multe despre asta în articolul trecut. Dacă încă nu l-ai citit, poți să o faci chiar acum. Click aici! […]
Buna ! Ale mele mogaldete sunt mai mici cu o lună decat ai tai și le-am născut la 35 saptamani. Sara și Clara nu au vrut la san și era cat pe ce sa pierd lactatia din prima lor lună de viata. Am trecut la ceaiuri, pastile , mâncat cat mai bine și cu pompa. Încă pompez cu o Spectra 9, momentan scot cam 200 ml la 3-4 ore, pompat exclusiv. Suplimentez ziua cu cate o sticluță de lp, deja fetele mănâncă de toate. Am trecut prin cateva mastite, după care cu greu imi reveneam și eu și lactatia, mie dor sa dorm noaptea fără să mă trezesc la pompa. Mă gândesc și eu la o încărcare încet, dar tare mi-e milă de ele , laptele praf nu le prea place la gust.
Pupici !