Somnul gemenilor mei la 9 luni

somnul gemenilor mei la 9 luni

Decizia de a renunța la alăptat ne-a afectat pe toți. Am fost nevoiți să ne adaptăm la un alt ritual de somn. (Somnul gemenilor mei la 9 luni)

Încă de când i-am adus acasă de la maternitate, am încercat să creez un ritual de somn pentru copiii mei. Știam cât de importantă este rutina în viața lor, așa că am stabilit de la început câteva reguli pe care încă le respectăm cu sfințenie.

Ora de culcare

În fiecare seară, la ora 20:00, noi urcăm în dormitor. Îi schimbăm în pijamale, le dăm să mănânce, iar până reușim să-i adormim se face ora 21:00. Nu ne abatem niciodată de la ora lor de culcare. Nu contează că e Crăciunul, Revelionul, Paștele sau ziua mea de naștere. Nu plecăm niciodată de acasă înainte de ora 20:00, nu primim vizite, nu plecăm în vizite. Ora de culcare este sfântă.

Dormitorul lor

Încă de când i-am adus acasă de la maternitate, i-am pus să doarmă în camera lor și în pătuțurile lor. Cred că e foarte important pentru un copil să aibă spațiul lui. Totuși, dormitul în același pat cu mama sau cu amândoi părinții are mari beneficii, de aceea dacă se trezesc înainte de ora 07:00, ceea ce se întâmplă destul de rar în ultima perioadă, îi aducem cu noi în pat și dormim împreună, toți patru, până se crapă de zi.

Băița

O facem din două în două zile, fără excepție. Încă de când aveau două luni, i-am lăsat să facă baie singuri în cadă, cu colăcelul la gât. Asta nu doar că i-a ajutat să doarmă mai bine, dar le-a pus în mișcare toți mușchii. Și-au ridicat capul repede și au mers de-a bușilea la scurt timp după ce au împlinit șapte luni.

Schimbările de la nouă luni
  • Alăptatul

Decizia de a renunța la alăptat a fost grea și am luat-o după multe luni în care am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a nu-mi pierde lactația. Am vorbit mai multe despre asta în articolul trecut. Dacă încă nu l-ai citit, poți să o faci chiar acum. Click aici!

La culcare le dau mereu să mănânce cu biberonul. Asta ca să fiu sigură că au mâncat suficient. Asociez de multe ori somnul lung al bebelușilor mei cu un drum de Oradea-București. Dacă vreau să ajung la destinație, am nevoie de combustibil. Combustibilul copiilor e laptele. So, dacă vreau să doarmă bine, întâi de toate vreau să mă asigur că au mâncat suficient.

Chiar și așa, Noah obișnuia să refuze ultimele guri din biberon și să-și dorească sânul. Eh și aici a intervenit problema. În momentul în care și-a dat seama că mami nu mai produce suficient lapte pentru el, a început să riposteze. Era vizibil afectat. Se încovoia, nu mai voia să fie ținut în brațe și plângea. Pe lângă asta, refuza pur și simplu să doarmă. S-a întâmplat să-l legăn chiar și două ore până să reușesc să-l adorm.

Cu Ezra a fost total diferit. Ce-i drept, el mănâncă mai puțin decât Noah. Probabil că nu îl deranjeaza atât de mult faptul că mi-a scăzut producția de lapte. Atât timp cât primește sânul de câte ori poftește, totul e minunat.

Acum, copiii cred că au înțeles că mâncărica e în farfurie și în biberon. Îi pun la sân în general după ce se trezesc. Așa mai moțăim toți puțin în pat și stam îmbrățișați. Este categoric momentul meu preferat din zi.

  • Jucăriile

Am renunțat la jucăriile zgomotoase pe care le foloseam în timpul zilei și pe care uneori le aduceau chiar și în dormitor. Mi-am dat seama că aveam foarte multe jucării inutile care nu doar că nu erau educative, dar îi oboseau foarte tare.

Este surprinzător ce impact puternic au aceste jucării asupra somnului lor. Avem deja vreo două săptămâni de când am pus deoparte toate jucăriile zgomotoase și aproape o săptămână de când dorm câte șapte ore legate.

În concluzie, copiii dorm foarte bine acum. Se trezesc o dată pe la ora 00:00, iar apoi la 08:00. Mai mult decât atât, în timpul zilei avem două reprize de somn a câte două ore aproximativ. Înainte, nu se întâmpla niciodată ca în timpul zilei să doarmă mai mult de 40 de minute.

So, asta e confirmarea de care aveam nevoie. Ritualul nostru, rutina și regulile de la care nu ne-am abătut niciodată au dat roade.

Orice întrebare aveți, aștept cu drag să-mi scrieți. Mai jos aveți link-uri cu trimitere directă către conturile mele de socializare, iar dacă vreți să mă urmăriți și pe Youtube, click aici.

Instagram – Raluca Onuc

Facebook – Raluca Onuc

CITEȘTE ȘI:

CE MAI FAC GEMENII MEI 10

CE MAI FAC GEMENII MEI 9

CE MAI FAC GEMENII MEI 8

MERSUL DE-A BUȘILEA – CUM MI-AM ÎNCURAJAT COPIII SĂ MEARGĂ TÂRÂȘ ȘI DE CE

Articole recomandate

3 comentarii

  1. Buna! Inca ii mai pui la san dimineata, pentru ce ?

    1. Buna. De drag. Pt ca nu pot sa-i refuz. Imi doresc o intarcare blanda. Nu vreau sa simta ca i-as respinge.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.