Sunt pozitivă. Mi-am făcut testul Covid-19 acum câteva zile și recunosc că rezultatul m-a dat peste cap. Acum sunt izolată cu cei doi copii.
Pe când credeam că suntem deja la valul 3 al pandemiei și totul e pe sfârșite, iată că am fost infectată. Am avut senzația de foarte multe ori că nu are cum să mi se întâmple mie. Sunt tânără, organismul meu e puternic, mă protejez suficient, stau în 80% din cazuri în casă. Eram oarecum ferită, dar aparent, acest virus este mult mai contagios decât noi ne putem imagina.
Totul a început acum trei zile când am început să am primele simptome. Îmi simțeam ochii obosiți, înfierbântați, exact ca atunci când te paște o răceală zdravănă. Mi-am făcut un test și a ieșit negativ. Cu toate acestea, am mers acasă, nu am mai primit pe nimeni la noi și ne-am izolat. Racesc rar, iar acest Covid-19 recunosc că ne-a făcut să devenim paranoici. Am simțit că ceva nu e în regulă cu mine și chiar i-am spus soțului meu că banuiesc că sunt, totuși, pozitivă. Ipohondră nu sunt, n-am fost niciodată, ma plâng foarte rar că mă doare ceva, iar când o fac e ceva serios.
Așa că, am repetat testul a doua zi și surpriză, a ieșit pozitiv. Ok, ce fac acum? Mi-am pus masca imediat, l-am izolat pe Marius în birou, iar eu am rămas singură cu Ezra și Noah. Și uite așa a început „distracția” noastră.
Ceea ce e cumplit acum este că trebuie să păstrez distanța față de copii. Bineînțeles, în măsura în care pot. Ei vin de foarte multe ori la mine cu gurița deschisă și încearcă să mă pupe, iar eu mă feresc, iar asta mă chinuie extrem de tare. Îi iau în brațe și îi țin strâns la piept, măcar în felul ăsta îmi alin puțin suferința. Pe de altă parte, mă gândesc cu groază că aș putea să le dau și lor.

Până acum, am reușit să-i feresc atât pe ei, cât și pe Marius. Ce-i drept, am devenit obsedată de măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Nu pun mâna la nas, la ochi, la gură, iar dacă o fac merg să mă spăl instant, după care mă dezinfectez. Toate tacâmurile pe care le folosesc, le bag direct în mașina de spălat și le spăl la 70°C. Schimb masca o dată la 3/4 ore și nu-i las pe copii să intre deloc în dormitorul meu. Nu mai zic că aerisim casa de câteva ori pe zi. Se pare, că toate aceste măsuri ne-au ajutat. Marius și-a făcut testul zi de zi și a ieșit inclusiv azi negativ. Asta mă bucură nespus de mult. Sper din toată inima ca Dumnezeu să-i păzească pe copii și să se termine toată această perioadă grea.
Și acum să vă povestesc și cum mă simt astăzi, comparativ cu ziua în care am aflat că sunt pozitivă. Senzația de ochi obosiți și înfierbântați a devenit mult mai puternică, am dureri cumplite de spate și de cap. Tușesc, am stări de somnolență și obosesc foarte repede.
Dar hey, sunt eu și cei doi copii super energici. Am zâmbetul pe buze în permanență, ne jucăm la fel de mult cum o făceam și înainte, ba chiar mai mult acum, fiind doar noi. Uneori am senzația că s-au plictisit de mine. Ce-i drept, serile cu bunicii erau tare frumoase și recunosc că și mie îmi e dor. Nu mai zic că îmi lipsește ajutorul mamei mele care de bine de rău mai venea cu o ciorbă caldă și mă mai ajuta la treburile casnice. Acum, nu doar că n-am cu cine să-i las pe copii până fac curățenie și mâncare, dar trebuie să invetez jocuri și joculețe ca să-i țin antrenați și să pot să mai fac una alta prin casă. Cât pot, cât mă țin puterile.

Partea frumoasă este că urmează să sosească cadourile copiilor. Pe 25 martie împlinesc un an și le-am comandat câteva centre ce cățărare Pikler care, sper eu, îi vor ține antrenați. Pătuțurile Montessori au sosit și ele, mai trebuie doar montate și gata. Casa se schimbă, copiii vor avea alte activități și probabil ne va fi mult mai ușor. Ba chiar săptămâna viitoare s-au anunțat 19 grade, deci ne mutăm în curte, cu tot cu centre de cățărat.
Deci, dragilor, acesta e motivul pentru care nu ați mai auzit de mine în ultimele zile. Sper ca voi să fiți bine și nu uitați să vă protejați cât puteți, atât pe voi cât și pe cei din jurul vostru. Purtați mască atunci când plecați de acasă și testați-vă încă de la primul simptom.
Vă îmbrățisez!
Instagram – Raluca Onuc
Facebook – Raluca Onuc
Salut Raluca! Copiilor le-ati facut test? De obicei sunt asimptomatici, nu prea dau semne de boala, chiar si pozitivi fiind!
Buna. Nu i-am testat, dar intr-adevar, n-au avut simptome.
[…] TESTATĂ POZITIV CU COVID-19 […]
[…] TESTATĂ POZITIV CU COVID-19 […]
Привет https://apple.com