Unică vs gemelară - Săptămâna 15 de sarcină

Prinsă în vârtejul cotidian, uit de multe ori că sunt însărcinată sau poate încă nu pot să conștientizez cu adevărat. Comparativ cu prima sarcină, de data asta totul pare mult mai ușor.

Poate o să vi se pară ciudat ceea ce voi spune acum și recunosc că mi-e greu să o fac. Mă judec și eu și mă mustră conștiința de foarte multe ori când ajung să realizez asta. Mi-am dorit dintotdeauna trei copii, iar vestea că sunt din nou însărcinată mi-a adus extrem de multă bucurie. Cu toate astea, sunt mult mai detașată acum, comparativ cu prima sarcină. Parcă încă n-am reușit să mă atașez cu adevărat de burtică. Poate pentru că nu sunt mari schimbări asupra corpului meu, încă? Aveam burtica aproape la fel și înainte, din cauza diastazei. M-am gândit de multe ori că ar putea fi și ăsta un motiv care mă împiedică să conștientizez cu adevărat sarcina.

Poate pentru că sunt mult prea prinsă în activitățile de zi cu zi ale copiilor? Poate pentru că încă nu am simțit nicio mișcare în burtică? Nu știu, cert este că la prima sarcină aveam o conexiune extrem de puternică cu burtica mea. Primul lucru pe care îl făceam când mă trezeam era să o mângâi și să vorbesc cu bebelușii dinăuntru. Acum, primul lucru la care mă gândesc când deschid ochii sunt Ezra și Noah.

Uitându-mă la „Săptămâna 15 de sarcină gemelară”, mi-am amintit cât eram de atentă la ceea ce mâncam și cum verificam pe internet fiecare produs pentru a mă asigura că nu fac nimic greșit. Acum, recunosc, mai îmi scapă câte o felie de pâine cu vinete, chiar dacă are maioneză.

Deci, cam astea sunt problemele mele din săptănâna 15 de sarcină unică. Încerc să mă conving în fiecare zi că burtica nu e de la diastază și acolo înăuntru e chiar copilul meu. Sună ciudat? Da, I know, dar trebuie să fiu sinceră. Cu mine, cu voi, cu tot ce mă înconjoară.

Evoluția sarcinii

În altă ordine de idei, blugii nu îmi mai vin, am pus cam 2 kg până acum, comparativ cu 5, câte pusesem în primul trimestru de sarcină gemelară. Încerc să mănânc cu mare grijă, de teamă să nu mai pun 30 de kg și în sarcina asta. Nu înseamnă că mă înfometez, Doamne ferește, dar nici nu mai dau iama în napolitanele Dare sau în eclerele cu fistic.

Pofte n-am, n-am avut nici la prima sarcină și recunosc că nu prea cred în ele. Am conștientizat în timp că noi, femeile, profităm de multe ori de faptul că suntem însărcinate, ca să mâncăm orice, la orice oră. Drept e că într-o dimineața când m-am trezit la copii, mi-a trecut fulgerător prin minte un gând tare apetisant. Mă imaginam cum mănânc slănină cu pâine proaspătă. Nu că aș fi mare fan slănină, vă rog nu mă întrebați de unde mi-a venit în minte tocmai gândul la slănină. Habar n-am, dar aș fi mâncat-o ca și cum ar fi fost ultima din viața mea.

Sexul bebelușului l-am aflat prin săptămâna 13, mai exact la prima morfologie. Vestea că voi fi soacră cu trei nurori m-a surprins, recunosc. De când am aflat că sunt însărcinată, am spus încontinuu că simt că va fi fetiță. Acum, nu știu neapărat dacă simțeam sau îmi doream asta. Cred, mai degrabă, că îmi doream. Oricum, e minunat și așa. Mă imaginez pe la vreo 50 de ani, stând pe terasă la un pahar de gin cu Marius și „Cei trei muschetari”.

Dacă încă n-ai văzut momentul în care am anunțat sexul bebelușului, poți să o faci aici.

Înainte să închei, aș vrea să vă reamintesc că pe prima pagina, în secțiunea „Jurnal de sarcină”, găsiți evoluția sarcinii mele gemelare, pe săptămâni. Asta dacă sunteți viitoare mame de gemeni și experiența mea v-ar putea fi de folos.