Unică vs Gemelară – Săptămâna 17 de sarcină

saptamana 17

Săptămâna 17 de sarcină am petrecut-o în vacanță. A fost o săptămâna de conștientizare, dar și de multe gânduri de îngrijorare.

Sunt însărcinată. Nu simt multe lucruri acum. Nu mă doare nimic, nu am grețuri matinale și nici nu îl simt pe bebe în burtică. Dar știu că sunt însărcinată. Acum, pot, în sfârșit, să conștientizez asta. Până acum mi se părea ceva ireal. Acum nu. Știu, pentru că îmi fac o mulțime de griji. Încă nu simt mișcările fetale, iar asta este principala mea sursă de îngrijorare.

Nu a trecut nicio zi din această săptămână fără să mă gândesc la asta și fără să fac eforturi de concentrare pentru a simți ceva. Mi-am instalat chiar și o aplicație pe telefon care, teoretic, înregistrează bătăile inimii bebelușului atunci când pui telefonul pe burtică. Se numește „My baby heart”. În mod cert nu funcționează corect, dar ceva, ceva tot se aude. Deci, uite așa încercam eu să mă liniștesc că totul este bine.

Următoarea ecografie va fi la sfârșitul lunii, dar nu sunt sigură că voi rezista până atunci. Mi-e foarte greu să adorm, uneori. O senzație cu care nu m-am lovit la prima sarcină, decât pe la sfârșitul trimestrului trei.

Evoluția sarcinii

Am decis să scriu în fiecare articol evoluția kilogramelor. So, am 53 de kilograme acum. Am plecat de la 50, deci nu e o schimbare prea mare, comparativ cu prima sarcină, când reușisem până în săptămâna 17 să pun peste 7 kg.

Trimestrul 2 este unul ușor și plăcut. Teoretic, bebelușul din burtică e tot mai activ acum și cu chef de joacă. Asta chiar dacă eu nu reușesc să simt, momentan. Mișcările fetale încep să se simtă între săptămânile 16 și 20. Pentru femeile care sunt la a doua sarcină, chiar și mai devreme. Gândindu-mă la asta, am pus la socoteală și diastaza mea abdominală. Probabil e și ăsta un factor care mă împiedică să simt bebelușul.

Tot în perioada aceasta începe să se dezvolte auzul bebelușului. Deci, sper să mă audă atunci când le cânt copiilor. Nu am o voce strălucită, dar chiar îmi dau silința. 😁 Dacă nu mă aude pe mine, pe copii sigur îi aude. În ultima vreme sunt extrem de gălăgioși și activi. Se cațără peste tot și vorbesc toată ziua unul cu celălalt. Aș da orice să-i pot înțelege, dar îi mai las o vreme să se bucure de acest avantaj.

În ceea ce privesc ecografiile, am făcut doua până acum. Prima a fost cea de confirmare a sarcinii, iar a doua a fost o morfologie. Am făcut inclusiv bitestul pentru a mă asigura că totul e în regulă și nu sunt șanse ca bebelușul să sufere de vreun sindrom. Acest test l-am făcut și în prima sarcină și a fost extrem de important pentru mine.

În rest, încerc să am cât mai multă grijă de mine. Mănânc sănătos, fac plimbări în fiecare zi și chiar am păstrat orele de pilates reformer. Bineînțeles, antrenamentul este unul adaptat condiției mele, dar cred că e foarte important să facem puțină mișcare atunci când suntem însărcinate. În sarcina gemelară nu am avut voie sa fac sport și în mare parte am fost nevoită să stau la pat. Probabil de aceea am și ajuns la +30 kg. De data asta, istoria nu se va mai repeta. Așa că, fac lucrurile diferit.

Simt că această sarcină este șansa mea de a face totul așa cum visam de la început. Acum nu mai sunt condiționată de o sarcină gemelară. Acum nu mai aud la fiecare ecografie că am o sarcină cu risc. Acum, totul este normal. Așa că îmi doresc să profit la maximum de acest avantaj. Să nasc natural, să fac sport și să am o viață activă până la naștere.

Dacă sunt prin zonă femei însărcinate cu gemeni, nu uitați că pe blog găsiți și un jurnal de sarcină gemelară, scris pe săptămâni. Trebuie să intrați în meniul principal, în secțiunea „Jurnal de sarcină”. Vă dau acum o mână de ajutor și vă trimit la Săptămâna 17 de sarcină gemelară.Click aici!

Pe mine mă găsiți pe Instagram. Acolo încerc să vă răspund tuturor și cred că reușesc în mare măsură. Aștept cu drag mesajele voastre.

Instagram: Raluca Onuc

Citește și:

UNICĂ VS GEMELARĂ – SĂPTĂMÂNA 16 DE SARCINĂ

Unică vs gemelară – Săptămâna 15 de sarcină

ÎNSĂRCINATĂ DIN NOU! ÎN CURÂND MAMĂ DE 3

GEMENII MEI LA 11 LUNI

DE CE SĂ NU NE PUPĂM COPIII PE GURĂ

Articole recomandate