Unică vs Gemelară - Săptămâna 28 de sarcină

Din săptămâna 28, situația a început să se îngreuneze. Am simțit ușor niște dureri inghinale și de spate, iar căratul copiilor în brațe a devenit o adevărată provocare.

De ce mi-a fost teamă, n-am scăpat. În sarcina gemelară am avut niște dureri inghinale îngrozitoare și am sperat până în ultima clipă că de data asta lucrurile vor fi diferite. Ei bine, nu sunt cu mult diferite. Durerile inghinale au început, dar ele sunt absolut normale. Asta înseamnă că oasele inghinale se lărgesc pentru a face loc bebelușului și nu e nimic de făcut pentru a scăpa de ele.

Evoluția sarcinii

Burtica e mărișoară pentru perioada asta și ușor incomodă. E destul de greu să-i mai car pe copii în brațe și o fac cu multă grijă. În ceea ce privește greutatea, am rămas undeva pe la 60 kg, dar săptămâna petrecută la mare a fost una de dezmăț culinar. Am mâncat tot ce mi-a poftit inima, dar de multe ori cu mustrări de conștiință. A fost prima dată când am ales o cazare cu demi pensiune și n-a fost o idee prea bună. Să ai bufet și la mic dejun și la cină e haos. Mănânci de multe ori în prostie sau pur și simplu de poftă.

Eh, dar așa e în vacanță. Important e că am ajuns acasă și n-am mai avut baclavale cu fistic la micul dejun. Acum mănânc din nou cu mare grijă. Încerc să evit pe cât posibil dulciurile și iau ultima masă undeva până în ora 20:00.

Bebe

În săptămâna 28, Isaac avea 1440 gr, o greutate normală pentru vârsta lui. Este foarte activ și se dezvoltă extrem de bine, așa spune doctorul meu.

Sunt fascinată în continuare de legătura pe care Ezra o are deja cu bebe din burtică. N-aș fi crezut vreodată că un copil la un an și patru luni poate înțelege că urmează să mai aibă un frățior. Ezra știe, simte și chiar interacționează în fiecare zi cu Isaac. De multe ori vine la mine și încearcă să-mi ridice rochița spunând încontinuu „bebe, bebe”. Își pune capul pe burtică, o pupă, o mângâie și zâmbește mereu când îi spun că acolo este frățiorul lui.

Îmi doresc nespus de mult ca ei să înțeleagă minunea de a da viață. Le-am spus mereu că mami are în burtică un bebe mic, că e frățiorul lor și n-am să folosesc niciodată povestea cu „barza”. Mi se pare că ei sunt mult prea inteligenți ca să-i prostesc că o barză aduce în cioc un bebeluș. De ce aș face asta? Ei încă sunt mici și nu știu să pună întrebări, dar va veni ziua în care o vor face, iar eu abia aștept.