Încă nu-mi vine să cred că sunt deja în săptămâna 31 de sarcină. Ușor, ușor, trebuie să pregătesc căsuța noastră pentru încă un membru.
Mă ia panica, uneori, recunosc. În special în zilele în care copiii sunt super activi și simt că nu le mai pot face față. E o perioadă ciudată acum. Îmi doresc să nasc cât mai repede, ca să scap de disconfortul burticii, dar totodată îmi doresc să mai stea timpul puțin în loc. Dacă nu mă voi descurca cu trei copii? Cum o sa reușesc să mă împart? Să le ofer suficientă atenție gemenilor și în același timp să mă dedic 100% și lui Isaac.
E greu acum, de ce să vă mint? Nu mai pot să fug după copii și mi-e foarte dificil să-i țin în brațe. Când ieșim afară, stau cu inima cât un purice. Strada pe care noi locuim e una neasfaltată. E minunat pentru că Ezra și Noah sunt liberi să fugă și să se joace peste tot. Trece câte o mașină la jumătate de oră, dar atunci când trece începe să mă ia panica. Unul fuge în stânga, celălalt în dreapta. Eu nu pot să fug și în marea majoritate a cazurilor trebuie să iau pe cineva cu noi. Ori mama, ori soțul meu.
Evoluția sarcinii
Sarcina decurge absolut normal, slavă Domnului. Isaac se dezvoltă foarte bine, e poziționat cu capul în jos de câteva săptămâni și nu prea mai sunt șanse să se întoarcă. Asta e o veste excelentă pentru mine, având în vedere că mi-am propus să nasc natural.
Durerile inghinale sunt destul de puternice acum, dar ce îmi dă mari bătăi de cap sunt durerile de lombar. Sunt atât de puternice încât pur și simplu mi-au afectat mersul. Au coborât spre picior, în special spre piciorul stâng. Nopțile sunt grele, mă trezesc de multe ori din cauza durerii.
Unică vs Gemelară
În sarcina gemelară nu am avut dureri de lombar. M-a durut spatele, dar a fost o durere suportabilă de care mă mai lovisem în trecut. Ei bine, de data asta, durerea e nouă și înțepătoare.
Fiecare sarcină e diferită, categoric. Sarcina gemelară este mult mai grea decât cea unică, dar nici de data asta lucrurile nu sunt ușoare după ce treci de săptămâna 30. Cu atât mai mult cu cât mai ai și doi copii mici după care trebuie să „alergi” toată ziua.
Comparativ cu sarcina gemelară, acum sunt o balerină. 😂 Pot să fac curățenie fără griji, chiar dacă durează de trei ori mai mult decât în mod obișnuit. Pot să stau în picioare mult și bine, pot să fac plimbări lungi, pot să stau la calculator, pot să stau încă pe spate. În gemelară, eram deja imobilizată la pat. În primul rând din cauza colului scurtat, iar în al doilea rând din cauza greutății.
Și dacă tot vorbim de greutate, mi-am dat seama că am uitat să vă mai povestesc de kg depuse până acum. So, până în săptămâna 31 am pus aproximativ 13 kg.
Dacă ești curioasă cum a decurs pentru mine săptămâna 31 din sarcina gemelară, click aici.
INSTAGRAM: RALUCA ONUC
Citește și:
UNICĂ VS GEMELARĂ – SĂPTĂMÂNA 30 DE SARCINĂ
UNICĂ VS GEMELARĂ – SĂPTĂMÂNA 29 DE SARCINĂ