Unică vs Gemelară

Am plâns mult în săptămâna 36, nu mă întrebați de ce. Uneori, pur și simplu fără motiv. Sunt extrem de sensibilă acum.

Atât Ezra cât și Noah au avut în această săptămână câte un episod de vărsături. Am tot auzit că există în perioada aceasta o epidemie de enterocolite. Nu sunt încă sigură că prin asta am trecut și noi. Cert este că niciunul din copiii mei nu s-au simțit prea bine. Starea lor de sănătate, emoțiile nașterii și îngrijorările din ultimele zile m-au făcut să mă simt depășită de situație. Așa că, am avut câteva zile în care moralul mi-a fost la pământ. Am plâns mult, uneori chiar și fără motiv, dar a fost singurul mod în care m-am putut descărca.

Doar că de cele mai multe ori starea noastră de spirit îi influențează și pe copiii noștri. Deci, au plâns și ei. Urăsc să-i văd supărați, iar faptul că uneori conștientizez că sunt așa din cauza mea, mă face să mă simt îngrozitor. Ei și de aici au pornit gândurile.

În săptămâna 36 din sarcina gemelară stabilisem deja data operației de cezariană. Nu știam pe atunci ce urmează să mă aștepte, așa că eram nerăbdatoare să nasc. Dacă știam prin ce dureri voi trece, cu siguranță nu priveam lucrurile cu atâta ușurință.

Azi, sunt departe de ideea de cezariană, iar asta mă bucură enorm. Suntem pe drumul cel bun. Urmează să nasc natural. Nici de data asta nu știu ce o să mă aștepte, dar ceva îmi spune că totul va fi mult mai ușor. Nu mă refer la naștere, căci știu că travaliul și expulzia nu sunt ușoare. Mă refer la recuperare. Decât să trec câteva luni prin dureri, să-mi fie greu să umblu, să urc scările, să-mi țin copiii în brațe, prefer să stau chiar și 40 de ore în travaliu.

Sunt foarte optimistă în ceea ce privește nașterea. Riscul de ruptură uterină nu-mi dă bătăi de cap, chiar dacă încă n-au trecut cei doi ani de la operația de cezariană. Îmi fac griji de faptul că voi fi departe de copii. O zi, două, trei, nu știu cât va trebui să rămân internată, dar gândul că în tot acest timp nu-i voi vedea pe copii mă frământa tare mult. N-am fost niciodată despărțită de ei mai mult de câteva ore și nu mă simt încă pregătită de asta.

Evoluția sarcinii

Teoretic, mai am patru săptămâni până la naștere. Practic, nu știu când se va întâmpla, dar recunosc că nu m-ar deranja să nasc cu o săptămână mai devreme. Am pus până acum 15 kg și nu mă simt deloc bine în pielea mea. Burtica e suficient de mare încât să primesc constant mesaje de la voi în care mă întrebați dacă nu cumva am, din nou, gemeni.

Săptămâna aceasta am semnat contractul de naștere cu Spitalul Euclid. Am mare încredere că am luat cea mai bună decizie atunci când am ales să nasc la ei. Am facut o serie de analize, am discutat ultimele detalii cu doctorul meu, Szidonia Lacziko și am avut o discuție cu anestezistul. Această discuție nu e nicidecum pentru că există vreun risc care m-ar putea trimite către cezariană. Pur și simplu trebuie să o avem în cazul unei situații absolut neprevăzute.