Unică vs Gemelară

Săptămâna 37 a fost săptămâna în care i-am născut pe gemeni. Isaac, însă, are alte planuri pentru mine. Ceasul ticăie! Tic-Tac! Tic-Tac!

Am avut emoții săptămâna asta. Un sentiment ciudat că ar trebui să nasc, dat fiind faptul că la prima sarcina a fost săptămâna în care mi-am cunoscut îngerașii. N-am născut însă, iar faptul că trebuie să aștept travaliul e ceva nou pentru mine. Mă gândesc foarte des la momentul nașterii, îmi imaginez cum ar putea fi și îmi fac tot felul de scenarii. Pe de o parte, abia aștept să nasc. Pe de altă parte, vreau să profit de fiecare clipă și de fiecare mișcare pe care o simt în burtica mea. Dacă nu voi mai fi niciodată însărcinată, nu vreau să uit de aceste momente magice.

În fiecare seară, înainte să adorm, vorbesc cu Isaac. Îi povestesc despre îngrijorările mele, îi recunosc de multe ori că travaliul îmi dă ușoare emoții. Poate sună ciudat, dar de fiecare dată îmi răspunde în felul lui și reușește să mă liniștească. Știu că vom face o echipă bună împreună. În ceea ce-l privește pe el, îi sunt profund recunoscătoare că s-a așezat în poziția perfectă pentru naștere. Așa că, am încredere maximă că știe de are de făcut. În ceea ce mă privește pe mine, mă liniștește gândul că voi ști să-mi ascult corpul.

În fiecare seară urmăresc clipuri pe Youtube cu nașteri naturale. Vreau să văd cum s-au descurcat alte femei, cum au gestionat durerea. Vreau să fiu pregătită din toate punctele de vedere. Să știu cum trebuie să respir, ce poziții sunt favorabile nașterii și care ar trebui evitate. Nu știu cum voi naște. Îmi doresc să nasc în apă, dar habar n-am cum mă voi simți pe moment. Acum, aș spune că nu-mi doresc să nasc pe masa de naștere, dar poate chiar acolo mă voi simți bine. Visez de multe ori că nasc, în tot felul de locuri și în tot feluri de moduri.

În orice caz, sunt câteva detalii la care țin extrem de mult și știu că Spitalul Euclid e locul în care chiar voi reuși să-mi îndeplinesc visul de a avea o naștere așa cum îmi doresc.

Ora magică

Voi știți deja cât am suferit la prima naștere pentru că am fost despărțită de copii 30 de ore. A fost cel mai cumplit sentiment pe care îl simțisem până atunci. Îmi doresc ca această naștere să șteargă pur și simplu cu buretele traumele de atunci. Îl vreau aproape pe Isaac. Vreau să-l privesc, să-l țin în brațe și să-i spun că eu sunt cea care i-a vorbit atât de mult în ultimele luni. Vreau să-i spun că eu sunt mama și că voi fi lângă el câte zile voi avea.

Vreau să amân toate măsurătorile și testările de rutină. Știu că sunt niște detalii care pot fi rezolvate și după ora magică. Nu mă înteresează câte kg are, ce înălțime sau care e scorul APGAR. Mă înteresează doar să stea în brațele mele și să ne bucurăm împreună de prima noastră întâlnire.

Vreau să-l cunoască pe tatăl lui care va fi acolo. Vreau să lăsăm cordonul ombilical să pulseze, ca toate celulele stem din sângele placentar să ajungă la Isaac.

Evoluția sarcinii

V-am povestit în articolul de săptămâna trecută că am semnat contractul cu spitalul în care voi naște și că am avut câteva întâlniri cu anestezistul și neonatologul. Ei bine, în ceea ce privește discuția cu neonatologul, am să vă spun acum pentru ce am dat cu semnătura.

Mi-am dat acordul pentru vaccinul hepatic B și vaccinul contra tuberculozei (BCG). Atât. Am refuzat administrarea vitaminei K, a testului Guthrie și a altor testări neprecizate în contract.

Și acum să vă povestesc câte ceva și despre cum mă simt în săptămâna 37, nu? Ei bine, în afară de faptul că am niște dureri inghinale extrem de puternice, am senzația că voi rămâne gravidă pentru multă vreme de acum încolo. 😂

Sunt bine, încă sunt activă, cu toate că, uneori, recunosc că mă simt epuizată. Știu că mai e puțin, așa că vreau să rezolv cât mai multe lucruri înainte să nasc. Dacă mă urmăriți pe Instagram, probabil ați văzut că sunt într-o cursă nebună de curățenie de câteva zile. Deci, gătesc, fac curățenie (generală), dau cu aspiratorul și merg încă în parc cu copiii. Trageți voi concluziile legat de cum mă simt în săptămână 37.

Legat de corpul meu, situația nu e prea simpatică. Sunt tare umflată acum, nasul e foarte mare, comparativ cu dimensiunea lui normală. Am început să rețin apă, așa că mâinile și picioarele mele sunt umflate. E foarte dificil acum să găsesc o pereche de încălțăminte care să mă mai încapă, motiv pentru care am ajuns la un moment dat să împrumut o pereche de balerini de la prietena mea care poartă mărimea 38. Ca să înțelegeți, o mare parte din încălțămintele mele sunt mărimea 36.

Totuși, comparativ cu sarcina gemelară, n-am gingivită de sarcină. Poate v-am mai spus asta, dar o mai spun o dată pentru că a fost îngrozitoare experiența și sunt tare recunoscătoare că am scăpat de data asta. Cele care treceți prin situația asta, să știți că am un articol aici pe blog, scris în perioada în care mă confruntam și eu cu această problemă. Click aici dacă vrei să-l citești.

N-am avut nici explozia de bubițe, obținute în urma creșterii accelerate a burticii. N-am ajuns nici la urgențele stomatologice.

În schimb, am început să sforăi mai ceva ca tata, problemă pe care am avut-o și în sarcina gemelară. Mă rog, problema a fost și este, mai degrabă, a soțului meu, dar nici pe mine nu mă încântă ideea asta, fie. Am nasul înfundat în marea majoritate a cazurilor, dar știu că totul se va termina după ce Isaac va ieși din burtică.

Și cam asta e situația în acest moment! Vă țin la curent cu alte noutăți pe Instagram. Acolo veți afla cu siguranță dacă se întâmplă minunea.

Instagram – Raluca Onuc