Stimularea lactației este una dintre cele mai frecvente griji pe care le are o mamă. Am trecut și eu prin asta,dar am aflat secretul.
Stimularea lactației – Cum mi-am crescut producția de lapte

Stimularea lactației este una dintre cele mai frecvente griji pe care le are o mamă. Am trecut și eu prin asta,dar am aflat secretul.
Încă din primele minute de la naștere, copilul știe să prindă sânul și să se hrănească singur. De ce n-ar putea să facă la fel …
Nu mă omor după morcovi, dar acest carrot cake raw vegan este de încercat. Este un tort dulce acrișor, fără zahăr, perfect pentru adulți și …
Să alăptezi exclusiv nu e deloc ușor, dar merita orice sacrificiu. Sunt la a doua experiență în alăptare, dar abia acum am înțeles ce înseamnă …
Pure Baby Spa s-a născut din dragoste pură pentru baietii mei, iar mai apoi dintr-o nevoie sufletească de a fi mereu înconjurată de copii.
Săptămâna 39 a fost, categoric, cea mai grea de până acum. M-am trezit brusc cu niște dureri puternice în burtă, exact ca cele de menstruație.
Aceste brioșe au devenit desertul preferat al copiilor mei. Rețeta este simplă, rapidă și nu conține zahăr.
Dacă iubiți deserturile sănătoase și fără zahăr, cred că rețeta aceasta de cheesecake raw vegan o să vă placă.
Săptămâna 37 a fost săptămâna în care i-am născut pe gemeni. Isaac, însă, are alte planuri pentru mine. Ceasul ticăie! Tic-Tac! Tic-Tac!
Surprinzător sau nu, în săptămâna 35 am scăpat de sciatica. În schimb, durerile inghinale sunt din ce în ce mai puternice.